Schimbarea la Fata intra dincolo de timp, in timpul invierii, al slavei lui Dumnezeu. Ea reveleaza scopul istoriei, care va fi transfigurarea totala si definitiva a lumii, "care suspina inca in durerile facerii". Este semnul unui Pasti facand trecerea spre raiul care va deveni zidirea in starea sa transfigurata de harul celei de-a doua veniri. Schimbarea omeneasca, ceea ce va sa fie intru a doua si infricosata venirea Ta, cu slava aratandu-o, Mantuitorule, Te-ai schimbat la fata in Muntele Toborului. Pentru ca lumea sa poata ajunge la slava, Fiul a sadit un alt pom al vietii: cel al iubirii adeverite -prin jertfa, care merge de la intrupare la moarte.

Schimbarea la Fata a fost doar o anticipare a Invierii, menita sa deschida ochii apostolilor si sa-i faca sa participe, fara a se sminti, la drama infricosatoare a rastignirii Domnului lor. De aceea, inainte de a trece prin noaptea intunecata a Patimilor, le-a ingaduit Mantuitorul celor mai apropiati ucenici sa priveasca chipul Sau preamarit, scaldat dc lumina pururea fiitoare.

Totodata, Schimbarea petrecuta pe muntele sfant este o arvuna si o chezasie a transfigurarii finale. Prin aceasta minune s-a aratat ca firea zidita poate fi preschimbata sub actiunea harului, ca ea este apta sa primeasca energiile divine si sa se imbrace in lumina. Logosul a descoperit atunci "pentru prima data lumii infatisarea ultima a firii noastre omenesti, transfigurata de stralucirea invierii". Speranta in transfigurarea intregii creatii, ce se va implini la sfarsitul veacurilor, a capatat astfel un temei de nezdruncinat.